

RINITA ALERGICARinitele alergice sint inflamatii ale mucoasei nasului produse prin mecanisme speciale - alergice - si determinate de contactul repetat cu anumite substante - alergeni - din mediul inconjurator. Rinita alergica afecteaza peste 20% din populatie, iar existenta ei creste de trei ori riscul persoanei sa dezvolte astm bronsic.
Exista doua tipuri diferentiate de rinita alergica:rinita alergica sezoniera si rinita alergica perena. Vorbim de rinita alergica sezoniera cind simptomele apar in sezoane bine delimitate in raport cu agentul cauzal (polen sau sporii de fungi din atmosfera).
Cel de-al doilea tip, rinita alergica perena prezinta clinic aceleasi simptome, dar se manifesta pe tot parcursul anului cu exacerbari (intensificari) primavara sau toamna sensibilizarea fiind determinata de praful de casa, acarieni, perii animalelor, mucegaiuri, gindaci de bucatarie etc. Particulele de polen au dimensiuni care le permit sa se opreasca la nivelul mucoasei nazale si oculare producind rinite si conjunctivite, dar rar patrund in arborele bronsic si induc astm bronsic. Polenurile cel mai des implicate sint cele de ierburi (pelinita, maces, patlagina, urzica) gazoniere (iarba de gazon), arbori (mesteacan, plop, salcie, alun, tei).
Tratamentul medicamentos trebuie sa fie administrata la indicatia si sub supravegherea medicului. Antihistaminicele orale sint in general eficiente
in ameliorarea rinoreei (curgerea nasului), a stranutuluii, pruritului (mincarime ), lacrimare. Dar, acestea au un efect scazut asupra congestiei, obstructiei nazale.
Decongestivele orale reduc obstructia nazala, dar pot provoca insomnie, nervozitate si ocazional cresterea tensiunii arteriale. Decongestivele nazale (Bixtonim, Olynt, Rinofug etc) trebuie limitate in administrare la 3-4 zile din cauza efectelor secundare ce le pot determina: uscaciune, atrofia mucoasei, dependenta.
De asemenea, se impun masuri de evitare a expunerii la alergeni: evitarea zonelor cu concentratie inalta de polen, desfasurarea activitatii cotidiene preponderent in interior cu geamurile inchise, folosirea unui purificator de aer bun si mai ales a unui aspirator antialergic, amenajarea corespunzatoare a spatiului de locuit - acesta trebuie sa fie curat, fara igrasie si mucegai; aerisirea dimineata devreme si seara tirziu".